Balonarea și pofta de dulce: ce legătură au stresul și cortizolul?

Maria este un nume fictiv, dar situația este inspirată din experiența mea profesională. A venit la mine cu câteva simptome care, la prima vedere, păreau să indice în primul rând o problemă legată de alimentație: balonare aproape indiferent de ce mânca, poftă puternică de dulce, oboseală și dificultăți de concentrare.

În practica mea, am observat de multe ori că aceeași manifestare poate avea nevoie să fie privită din mai multe perspective.
Pe de o parte avem planul fizic – alimentație, digestie, metabolism, stil de viață.
Pe de altă parte avem planul energetic și emoțional – stres, suprasolicitare, tensiune, starea sistemului nervos și felul în care persoana traversează perioadele dificile.
Nu sunt două corpuri diferite. Este același corp privit din două unghiuri.

Prima hartă era cea fizică:

• Ce mănâncă?
• Cum sunt mesele ei?
• Cum funcționează digestia?
• Ce alimente îi accentuează disconfortul?
• Cum doarme?
• Câtă energie are?

dar am vrut să văd și a doua hartă - ce se întâmplă în spatele acestor simptome?

În timpul evaluării complementare prin biorezonanță, am observat un profil care indica o stare de suprasolicitare și o perioadă lungă în care organismul părea să funcționeze la limita resurselor sau cum spunea Maria, ”mereu în priză”.

• Avea o mulțime de lucruri de rezolvat;
• Nu reușea să își găsească liniștea și să se odihnească;
• Îi era aproape imposibil să se oprească din activitate;
• Mintea îi rămânea conectată chiar și atunci când corpul îi cerea o pauză.

Practic, Maria trăia de foarte mult timp în ceea ce putem numi metaforic modul „luptă sau fugi”. Nu mai avem doar:

Am identificat un lanț cauzal:

Stresul cronic schimbă modul în care corpul funcționează Atunci când stresul devine persistent, organismul trebuie să se adapteze continuu.

Sistemul de răspuns la stres implică, printre altele, axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană și hormonii de stres, inclusiv cortizolul.

Problema nu este existența stresului, ci faptul că organismul nu mai găsește suficient timp și spațiu pentru refacere. De aceea ajungem în situația în care o femeie spune:

• „Sunt obosită, dar nu mă pot opri.”
• „Nu-mi este foame, dar vreau ceva dulce.”
• „Mănânc relativ sănătos, dar mă balonez.”
• „Dorm, dar nu mă simt odihnită.”
• „Nu mă pot concentra.”

Aceste lucruri merită privite împreună, nu separat. Pofta de dulce nu este întotdeauna doar lipsă de voință.

În cazul Mariei, evaluarea a arătat și un dezechilibru în zona digestivă, asociat în evaluarea complementară cu procese de fermentație intestinală. Fără să punem un diagnostic prin biorezonanță, acest rezultat ne-a oferit un alt punct de explorare.
Pentru că atunci când digestia este dezechilibrată, iar organismul este în același timp suprasolicitat, nu mai este suficient să-i spunem unei persoane: „Nu mai mânca dulce.”
Trebuie să înțelegem și de ce corpul cere atât de intens acel dulce. Pofta poate fi influențată de mai mulți factori: alimentație, obiceiuri, somn, stres, reglarea glicemiei și context emoțional.
De aceea, nu caut niciodată o singură explicație pentru un simptom. Caut povestea din spatele lui.

Aici se întâlnesc cele două hărți

Pentru Maria, planul fizic a însemnat să lucrăm asupra alimentației și să susținem digestia.
Planul energetic și emoțional ne-a dus către o altă întrebare:
„De ce corpul tău funcționează de atât de mult timp ca și cum ar trebui să se apere?”

Și această întrebare a fost importantă. Pentru că uneori corpul nu are nevoie de încă o restricție.

Are nevoie de mai multă reglare.

• Mai multă odihnă.
• Mai multă siguranță.
• Mai multă atenție la propriile nevoi.
• Mai puțină presiune.

Ce se întâmplă când lucrăm doar cu alimentația? Putem obține rezultate. Nutriția contează enorm, dar dacă persoana continuă să doarmă prost, să trăiască permanent sub presiune, să ignore semnalele corpului și să folosească alimentația pentru a se liniști sau recompensa, schimbarea poate fi greu de susținut. De aceea, pentru mine, nutriția nu înseamnă doar:

„Ce ai voie să mănânci?”

Înseamnă și:

„În ce stare se află corpul tău?”

Corpul are nevoie să fie ascultat, nu doar controlat. Aceasta este una dintre cele mai importante schimbări pe care le-am observat în activitatea mea profesională.

În loc să încercăm permanent să controlăm corpul prin reguli, restricții și liste cu „permis/interzis”, începem să-l ascultăm.

• Ce îți spune oboseala?
• Ce îți spune pofta?
• Ce îți spune digestia?
• Ce se întâmplă cu tine înainte să mănânci?
• Ce se întâmplă după?
• Când apare balonarea?
• Când apare pofta de dulce?
• Ce se întâmplă în viața ta în acea perioadă?

Uneori simptomul este doar ultimul capitol al unei povești care a început mult mai devreme. Cele două hărți nu se exclud. Se completează.

Harta fizică ne ajută să înțelegem ce se întâmplă cu alimentația, digestia, energia și metabolismul.

Harta energetică și emoțională ne ajută să explorăm stresul, suprasolicitarea, starea generală de echilibru și contextul în care corpul funcționează.

Împreună, cele două hărți ne oferă o imagine mult mai clară. Scopul nu este să transformăm fiecare simptom într-o problemă emoțională și nici să înlocuim investigațiile medicale, ci să ne amintim un lucru simplu: corpul nu este împărțit în capitole separate.

Digestia, energia, stresul, somnul, emoțiile și comportamentele noastre se întâlnesc în același organism.
Uneori, pentru a înțelege de ce corpul nu răspunde așa cum ne-am dori, trebuie să privim ambele hărți. Contează nu doar ce mănânci, ci și starea în care trăiește corpul tău.