Rezistența la insulină – nu este un trend, este un semnal metabolic

Poate ai observat că în ultimii ani se vorbește foarte mult despre rezistența la insulină.
Atât de mult, încât este ușor să ajungi să gândești: „Oare nu a devenit și asta un nou trend de pe internet?” Nu.
Faptul că termenul a devenit foarte prezent în social media nu înseamnă că problema este inventată.
Rezistența la insulină este un fenomen metabolic real, în care celulele organismului răspund mai puțin eficient la insulină. Pentru o perioadă, organismul poate compensa producând mai multă insulină, iar glicemia poate rămâne încă în limite normale. În timp, însă, rezistența la insulină poate contribui la apariția prediabetului și a diabetului de tip 2.
De ce vorbim atât de mult despre ea?
Pentru că stilul de viață modern ne expune tot mai mult la factori care pot favoriza dezechilibrele metabolice: alimentație dezechilibrată, sedentarism, exces ponderal, somn insuficient și stres.
Nu este vorba despre un singur aliment și nici despre o singură cauză.

Ceea ce facem zi de zi poate influența felul în care organismul gestionează energia și glucoza. Activitatea fizică, alimentația echilibrată, somnul și gestionarea stresului sunt printre elementele care pot susține sensibilitatea la insulină.
Și există un aspect care ar trebui să ne preocupe și mai mult - copiii și adolescenții nu sunt în afara acestei realități.
Diabetul de tip 2, asociat cu rezistența la insulină, poate apărea și la copii și la adolescenți, iar autoritățile medicale îl descriu ca pe o problemă în creștere. Excesul ponderal, sedentarismul, istoricul familial și alți factori pot crește riscul.
Asta nu înseamnă că trebuie să punem etichete copiilor sau să îi transformăm în „pacienți” pentru fiecare kilogram în plus.
Înseamnă că avem nevoie să fim mai atenți la obiceiurile și mediul în care cresc.

Nu există un singur profil. Poate fi asociată cu:

• dificultăți în controlul greutății;
• acumularea grăsimii abdominale;
• trigliceride crescute sau alte modificări metabolice;
• prediabet;
• sindromul ovarelor polichistice, în anumite cazuri;
• sedentarism și alte elemente ale stilului de viață.
• deficienta energetica a splinei- când este slăbită, nu mai metabolizează corect lichidele și alimentele, ducând la oboseală cronică, senzație de greutate în corp și pofte constante de dulce.
• stresul emoțional și frustrarea blochează fluxul energetic al ficatului, perturbând reglarea metabolică și accentuând pofta de mâncare pe fond nervos sau dezechilibrele hormonale si acumularea de țesut adipos, în special grăsimea viscerală.

Foarte important:

• Poate exista și la persoane care nu au obezitate. Evaluarea trebuie făcută medical, pe baza istoricului, examenului clinic și a investigațiilor potrivite.

Atunci de ce unele femei care nu au surplus de greutate simt că „metabolismul lor s-a blocat”? Pentru că metabolismul nu este doar despre cât mănânci.
Contează imaginea de ansamblu:
ce mănânci, cât te miști, cum dormi, cât stres acumulezi, ce se întâmplă cu greutatea și compoziția corporală, istoricul tău metabolic și predispoziția genetică.
De aceea, eu nu cred în abordarea: „Mănâncă mai puțin și ai rezolvat problema.”
Cred în înțelegerea corpului.În identificarea factorilor care îl dezechilibrează. În schimbări realiste și sustenabile.
Și, atunci când este nevoie, în colaborarea cu medicul pentru evaluare și tratament.

• Nu orice oboseală înseamnă rezistență la insulină.
• Nu orice poftă de dulce înseamnă rezistență la insulină.
• Nu orice kilogram în plus înseamnă rezistență la insulină.

Internetul ne poate ajuta să ne informăm, dar nu poate pune un diagnostic.

Dacă simți că organismul tău nu mai răspunde ca înainte, nu începe prin a te învinovăți.
Începe prin a te întreba:

• Ce s-a schimbat?
• Ce îmi transmite corpul?
• Ce pot îmbunătăți în stilul meu de viață?
• Unde nu pot pune limite si imi arat valoarea sau ma impun prin corp?
• In ce situatii percep ca trebuie sa fiu mai “ mare”, ca sa fiu vizibil/a?
• De cine sau de ce ma protejez? (grasimea abdominala ca scut)
• Care sunt situatiile la care trebuie sa rezist?
• Am nevoie de o evaluare medicală?
• Ce pot face, concret, pentru a-mi susține metabolismul pe termen lung?

Obiectivul nu este să te lupți cu corpul. Obiectivul este să îl înțelegi și să îl susții.
Cea mai importantă întrebare nu este:

„Ce dietă să mai încerc?”

Ci:

„Ce se întâmplă cu metabolismul meu și ce pot face, în mod real și sustenabil, pentru sănătatea mea?”

De aceea, într-o abordare integrativă, nu mă uit doar la ce mănâncă omul, ci și la felul în care trăiește, la obiceiurile lui, la nivelul de stres, la relația cu propriul corp și la tiparele emoționale care pot face dificilă menținerea schimbărilor.
Avem nevoie să înțelegem de ce ne este atât de greu să o facem și ce încearcă organismul și psihicul nostru să protejeze.
Pentru mine, aceasta este diferența dintre a lucra doar asupra unui simptom și a privi omul ca pe un întreg.

Acest articol are scop educațional și nu înlocuiește diagnosticul, recomandarea sau tratamentul medical.